Călătoria cu avionul este una dintre marile invenţii ale omenirii şi ne ajută să ajungem în colţuri îndepărtate ale lumii, într-un timp foarte scurt, dar această modalitate de a călători are şi efecte negative asupra organismului.
Cu toţii visăm la vacanţe în ţări exotice, dar sunt printre noi şi persoane cu adevărat îngrozite de zborul cu avionul, care renunţă la acest vis frumos al concediului pe o plajă imaculată de teama că ar putea păţi ceva în timpul călătoriei, potrivit mediafax.ro.
Nu e cazul, pentru că zborul cu avionul este cea mai sigură şi confortabilă metodă de a călători pe distanţe mari, scrie HuffingtonPost.
Cu toate acestea, e bine să ştii că organismul fiecărui om poate reacţiona diferit. Unii nu au nicio problemă în timpul călătoriei, în vreme ce alţii au tot felul de simptome neplăcute.
Iată cum poate reacţiona organismul la altitudine ridicată:
Plămânii depun mai mult efort să capete oxigenul necesar la mii de metri altitudine, unde aerul este mai rarefiat. Din acest motiv, este posibil să apară ameţeala şi durerile de cap. Încearcă să respiri cât mai profund!
Dieta în GASTRITĂ. Alimentele permise și interzise
Lista oficială a APELOR MINERALE NATURALE din România, publicată în Monitorul Oficial
MENIUL pe 7 zile care te ajută să PIERZI într-un mod SĂNĂTOS kilogramele nedorite
Din cauza aerului uscat din avion, gura se poate usca rapid, cauzând dezvoltarea bacteriilor care cauzează un miros neplăcut. Pentru a combate acest efect nedorit, bea cât mai multă apă şi mestecă gumă.
Statul într-o poziţie o perioadă îndelungată poate îngreuna circulaţia sângelui la nivelul membrelor, ceea ce duce la retenţie de apă şi la umflarea gleznelor. Încearcă să mişti puţin picioarele atunci când simţi că îţi amorţesc.
Umezeala redusă din avion poate duce la uscăciunea căilor respiratorii şi, implicit, la pierderea temporară a gustului. Aşadar, data viitoare când primeşti un sandviş din partea stewardeselor şi crezi că este lipsit complet de gust, poate ar fi mai bine să nu dai vina pe condiţiile modeste ale companiei aeriene.
Detaliile pe care femeile NU LE STIU despre SEX
Dormi des pe PARTEA DREAPTĂ? Vezi ce implicații asupra sănătății tale are acest obicei
Constipaţia este o problemă întâlnită mai ales în cazul călătoriilor lungi cu avionul, apărută din cauza statului prelungit în şezut, care afectează tranzitul intestinal. Pentru a preveni această neplăcere, hidratează-te cu multă apă şi schimbă poziţia de pe o parte pe alta.
Pare ciudat că stăm degeaba şi totuşi obosim. Acest lucru se întâmplă mai ales când călătorim înspre ţări al căror fus orar este cu mult diferit de al nostru. Decalajul de fus orar poate provoca somnolenţă şi oboseală, dar hidratarea şi alimentaţia inteligentă pot combate aceste probleme. Suplimentele cu zinc şi vitaminele B şi C pot preveni sau ameliora oboseala cauzată de diferenţa de fus orar.